Nouă experți externi au analizat timp de trei luni activitatea CIA și au identificat „puncte dureroase” care scad eficiența acestei agenții de spionaj americane, a anunțat Brennan.
Astfel, reorganizarea prevede acoperirea acestor lacune, după peste un deceniu de concentrare pe contraterorism, dar și consolidarea capacităților de combatere a atacurilor cibernetice și creșterea responsabilității în cadrul agenției.
De asemenea, Brennan a anunțat că CIA va recurge la tehnologia digitală pentru colectarea datelor și va suferi o reorganizare pentru coordonarea misiunilor.
În urma reorganizării, CIA va dispune de zece centre pentru coordonarea misiunilor în probleme specifice sau în anumite zone geografice.
Reorganizarea CIA are loc pe fondul unor critici asupra activității agenției, care, după atacurile din 11 septembrie 2001, a pus accent pe urmărirea și uciderea teroriștilor, fapt ce a dus la erodarea sa.
Potrivit detractorilor, CIA, la fel ca alte agenții de informații din Statele Unite, a evaluat în mod eronat prezența armelor de distrugere în masă în Irak și nu a reușit să anticipeze prăbușirea rapidă a puterilor din Orientul Mijlociu în timpul primăverii arabe în 2011.